


Asociaţia Millennium Center desfăşoară în prezent, un nou proiect din cadrul Programului Tineret în Acţiune, Acţiunea 1.2 – Iniţiative ale tinerilor, numit „Puppets Stories”. Acesta a început în luna noiembrie a anului trecut şi se va încheia în luna ianuarie a anului viitor, fiind un proiect care a fost implementat în colaborare cu Palatul Copiilor şi Elevilor din Arad, secţiunea Teatrul de Păpuşi.
Având în vedere că anul şcolar 2008 – 2009 a ajuns la final, grupul de iniţiativă, instructorul şi echipa teatrului de păpuşi a proiectului a organizat o microstagiune teatrală. Aceasta a avut loc în data de 6 iunie, la ora 17, în sala de festivităţi a Palatului Copiilor şi Elevilor Arad. În cadrul acestui eveniment au fost prezentate 6 piese de teatru, în ordinea prezentării lor acestea fiind: piesa Dacia, piesa Şcoala din Pădure, piesa Isprăvile lui Motănel, piesa Lecţii de muzică şi dans, piesa Dreptatea lui Vodă şi piesa povestea merge mai departe. La eveniment a fost prezent un număr mare de persoane, copiii fiind premiaţi la sfârşitul evenimentului. Aceştia au primit din partea Asociaţiei Millennium Center şi a Palatului Copiilor Arad o diplomă şi un CD în care se regăsea toată munca depusă de aceştia pentru realizarea proiectului.
Acest proiect a fost scris şi îl are ca instructor pe Michal Piatek, membru al Asociaţiei Millennium Center, iar ca echipă un grup de iniţiativă, un grup de tineri care pe lângă ajutorul oferit instructorului de proiect în realizarea acestuia, joacă în unele dintre piese, ajută la decorul pieselor şi scriu alte piese. Aceşti tineri sunt: Andra Vişan, Roberta Radac, Bogdan Dance şi Alina Racoviţă, membră a Asociaţiei Millennium Center.
Proiectul îşi propune să realizeze 10 piese de teatru de păpuşi şi umbre pe diferite teme: 4 piese despre istoria românilor, 3 piese despre cultura românească, o piesă despre cultura şi istoria poloneză, o piesă despre xenofobie şi antirasism şi o piesă despre Programul „Tineret în Acţiune”. Ultima activitate va consta într-o piesă diferită, realizată în cadrul Centrului Curcubeul, piesă ce va fi reprezentată de minoritatea rromă din cadrul acestui centru.
În prezent se lucrează deja la 3 din aceste piese, fiind implementate cu ajutorul d-nei profesoare a Cercului de Teatru de Păpuşi şi Umbre din cadrul Palatului Copiilor şi Elevilor, Mihaela Săuliac – Andrei, precum şi cu ajutorul elevilor care urmează cursurile acesteia. Două din aceste piese vor fi prezentate în cadrul unor festivaluri desfăşurate la Iaşi şi Sighişoara şi anume piesa – „Povestea merge mai departe” (piesă ce doreşte să reproducă într-un mod original nunta tradiţional românească) în cadrul Festivalului „Pantomima” de la Iaşi şi piesa – „Vodă” (piesă istorică cuprinzând câteva momente istorice ale românilor din trecut transpuse în mod păpuşăresc în scenă) în cadrul Festivalului „Medieval” de la Sighişoara. Cea de-a treia piesă intitulată „Dacia”, îmbină oarecum istoria şi cultura românească. Personajul principal al acestei piese va fi o maşinuţă Dacia, care va călători prin România şi va afla lucrurile minunate pe care le găsim la noi în ţară.
Participa la Discutii: